Chit costa sa scapi de internet?
Si totusi, nu se poate sa nu-i fi observat, pe cei care nu se pot detasa psihologic si comportamental de lumea jocurilor online sau de cea a social networking-ului sunt peste tot. Poate chiar tu esti unul dintre ei. Ridica mana daca te consideri dependent de internet. Hai, ca n-o sa te judece nimeni (de altfel, cine ar putea s-o faca, doar toata lumea e online?!).
Contra unei sume de 14.500 de dolari (WiFi-ul nu este inclus!), se considera ca un astfel de "addict" poate fi salvat de el insusi si de lumea lui virtuala la capatul a 45 de zile de abstinenta totala de internet , petrecute la Heavensfield Retreat Center; iesit de aici, "bolnavul" va pasi "ca nou" in lumea reala, complet vindecat de obsesia pentru Facebook, Second Life, online gambling si, de ce nu, chiar si de cea pentru sms-uri.
Fondatorii centrului considera dependenta de internet o problema extrem de serioasa , avand in vedere statisticile care spun ca afecteaza intre 6 si 10% din populatia internauta. Cum stii ca esti unul dintre ei? O lista de 12 "semne si simptome" a fost postata pe pagina de web a noului asa-numit "reStart Internet Addiction Recovery Program", si contine indicatori precum "o crescuta stare de spirit euforica cand esti implicat in activitati pe internet", "necinste fata de cei din jur" si "schimbari fizice precum ingrasare sau pierdere in greutate, dureri de spate, de cap si sindrom de tunel carpian" (cea din urma fiind acea durere persistenta in incheietura mainii, provocata de utilizarea frenetica a tastaturii).
Iar daca, potrivit specialistilor site-ului, trei sau patru raspunsuri afirmative la intrebarile din chestionar sugereaza ca faci "abuz de internet", cinci si peste cinci indica fara echivoc dependenta.
Mai precis, in vreme ce primul criteriu este: "Ai o dorinta puternica sau impulsul de a utiliza internetul", ajungand la numarul 4, trebuie sa-ti marturisesti daca, in situatia in care "constient fiind de efectele daunatoare, nu poti renunta totusi la a mai utiliza internetul". Te pomenesti ca trebuie toti sa ne internam?!
Primul pacient inscris in acest programul american se numeste Ben Alexander din Iowa City, are 19 ani, iar jocul lui preferat era pana nu demult World of Warcraft (cunoscatorii stiu de ce). "Il jucam pana adormeam cu capul pe tastatura", a povestit el intr-un interviu acordat unui post de televiziune.
Intrucat programul se mandreste cu faptul ca le ofera pacientilor tratamente individualizate, in cazul lui Alexander, acest lucru a presupus acordarea unei atentii sporite fostelor hobby-uri ale tanarului: biologia si crosurile cross-country. In prezent, iesit de la "rehab", desi nu se "vede" renuntand in totalitate la internet, considera ca a revenit totusi la un mod de viata mai "echilibrat".
De altfel, promovarea unui mod de viata lipsit de accesul la internet nu este intentia fondatorilor clinicii. "Noi nu suntem anti-tehnologie", afirma Hilary Cash, director executiv al centrului. "Este vorba doar despre a le ajuta pe persoanele dependente de tehnologie sa depaseasca sevrajul si sa se reintegreze psihologic in lumea reala intr-un mod pozitiv".
"Moda" dezintoxicarii de internet nu este nici pe departe una lansata de americani. "Atat China, cat si Coreea de Sud au desemnat dependenta de internet ca problema de sanatate publica numarul 1", au precizat fondatorii programului american intr-un comunicat de presa. "Prin comparatie, Statele Unite au fost mai lente in a recunoaste si reactiona la acesta problema, si de-abia acum apar primele masuri concrete. Programul nostru este parte din acest proces".
In China, un numar de peste 400 clinici private de reabilitare isi ofera de ani buni serviciile celor 10 milioane de adolescenti chinezi dependenti de web, potrivit estimarilor: adica 10% din cele 100 de milioane de utilizatori de internet din tara.
Anul trecut, intr-o zi de sambata, Deng Senshan, un baiat de 16 ani, a fost trimis de parinti (contra sumei de 7.000 de yuani, cam o mie de dolari) pentru o luna de tratament la Guangxi Qihuang Survival Training Camp in sudul Chinei. Rupt in bataie, tinut "la izolare", si umilit de antrenori pentru ca alerga prea incet, a fost gasit mort o zi mai tarziu (duminica dimineata), din motive care nu au fost facute publice.
Un alt exemplu este si cel al lui Pu Liang, in varsta de 14 ani, internat si el in "rehab"-ul de la Chengdu, capitala provinciei Sichuan, pentru a i se trata dependenta de internet. Potrivit China Daily, dupa cateva zile Pu a fost transportat la spital de stafful institutiei, doctorii declarand ulterior ca acesta a fost batut cu cruzime. Diagnosticul? Apa la plamani si functia renala afectata.
La un alt Internet Addiction Treatment Center din Daxing, langa Beijing, copiii dedependenti de jocuri online, pornografie, cybersex si chat (cu parinti apartinand clasei de nouveau riche din China) sunt "tratati" cu instructie militara "pe bune", centrul fiind de altfel condus de un fost colonel de armata, cu fonduri subventionate de guvern.
"Am devenit dependent treptat", a declarat Li Yanlin, un student ale carui note au scazut dramatic dupa ce a devenit dependent de jocurile de pe internet. Dar dupa cateva saptamani in campusul din Daxing, baiatul in varsta de 18 ani le-a cerut parintilor sa-l "lase la vatra", intrucat "a recunoscut falsitatea jocurilor online."
Potrivit conducerii clinicii, unde un "sejur" costa in jur de 10,000 de yuani (1.290 dolari), abordarea militara a tratarii dependentei de internet este una necesara intr-o tara cu peste doua milioane de adolescenti dependenti. "Multi dintre cei internati aici tin foarte rar cont de sentimentele celorlalti. Antrenamentul militar este menit a-i face sa simta cum este cand faci parte dintr-o echipa", a declarat psiholgul Xu Leiting. De la inaugurarea stabilimentului din 2004 si pana anul trecut, aici au fost "cazati" peste 1.500 de adolescenti, cu o rata de succes de 70%.
In opinia psihiatrului american Jerald Block, dependenta de internet este o dereglare compulsiva atat de raspandita incat ar trebui inclusa fara doar si poate in urmatoarea editie a nomenclatorului bolilor psihice (DSM-V), programat sa apara in 2011.
DSM ("Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder"), publicat din 1952 incoace de Asociatia Americana de Psihiatrie, reprezinta un soi de "biblie" a psihiatriei mondiale, instrumentul de referinta preferat al specialistilor din lumea intreaga. Se stie deja ca noua versiune, la care se lucreaza de ani buni, va cuprinde printre cazurile de dereglare psihica si asa-numitul "shopping dezinhibat", raportul obsesiv cu mancarea si problemele legate de identitatea sexuala. Si de ce nu, si dependenta de internet.
Intr-adevar, exista o psihopatologie in toata puterea cuvantului asociata asa-numitei dependente cauzate de abuzul de internet, ale carei simtome sunt considerate de unii specialisti similare cu cele ale dependentei de substante. Vi s-a intamplat vreodata sa va treziti noaptea si sa simtiti nevoia incontrolabila de a va controla e-mailul? Sa inchideti computerul si sa simtiti un gol teribil pentru ca lumea reala nu ma are nicio consistenta? Sa va identificati cu avatarul atribuit propriului nickname? Acestea sunt semnele evidente ale acestei boli, termenul de "Internet Addiction Disorder - IAD" datorandu-se psihiatrului american Ivan Goldberg, autorul criteriilor de diagnosticare a acestei maladii. Iata care sunt principale simptome ale IAD, conform criteriilor lui Goldberg.
- Nevoia de a petrece tot mai mult timp in retea pentru a obtine satisfactii emotionale;
- Reducerea semnificativa a interesului pentru alte activitati care nu au legatura cu internetul;
- Dezvoltarea, dupa suspendarea sau diminuarea utilizarii netului, a unei stari de agitatie psihomotorie, anxietate, depresie, ganduri obsesive cu privire la ceea ce se intampla online, clasicele simptome ale abstinentei;
- Necesitatea de a fi online tot mai des sau pentru perioade de timp prelungite fata de intentia initiala;
- Imposibilitatea de a intrerupe sau de a tine sub control utilizarea internetului;
- Petrecerea a peste 8 ore / zi online si dedicarea unui timp indelungat activitatilor corelate netului.
- A continua utilizarea internetului in pofida unor probleme generate de utilizarea excesiva a acestuia, fie ele fizice, sociale, psihologice sau la locul de munca.
La vremuri noi, boli noi: 7 maladii ale epocii moderne
Informatizare, automatizare, globalizare şi alte „-zări” la care suntem, se pare, încă insuficient adaptaţi, au făcut din stilul de viaţă modern un pericol în sine. Şi nu mă refer la chestii precum consumul de junk food care ne umple de diabet, hipercolesterolemie, hipertensiune arterială şi infarct. Nuuu! Astea nici nu mai sunt noutăţi; la urma urmelor, doctorii ne tot atrag atenţia de zeci de ani că pe aici şade principala cauză a mortalităţii în societatea capitalistă multilateral dezvoltată. Altele sunt noutăţile – bolile noi şi parşive ale civilizaţiei. Cum timpul nu stă pe loc şi omenirea merge înainte, nici doctorii nu stau degeaba, ci descriu noi sindroame asociate cu stilul de viaţă actual - nişte maladii rare sau inexistente în urmă cu un veac, dar tot mai răspândite astăzi: 7 boli ale vremurilor noi.
Vederea stricată de computer
Dacă slujba ta presupune să îţi petreci ore în şir în faţa unui calculator, rişti - din păcate, rău de tot - să ajungi să suferi de astenopie ocupaţională (evident, astenopia de computer poate apărea şi în cazul în care nu munceşti la calculator, ci te joci la el - şi atunci nu mai e "ocupaţională"; simptomele nu-s cu nimic mai plăcute; atâta doar că de la joc n-ai decât să te scoli şi să te duci să te odihneşti când vrei, ceea ce, la muncă, nu prea ţine).
Astenopia "de calculator" se manifestă prin simptome ca înroşirea ochilor, senzaţia de uscăciune şi usturime a acestora, vedere înceţoşată sau dublă, dificultăţi de focalizare, dureri de cap; uneori se ajunge şi la probleme în distingerea culorilor, sensibilitate la lumină şi dureri ale gâtului şi spatelui.
Soluţii: nu sta aşa, mulţumindu-te să te plângi. Câteva ajustări simple pot îmbunătăţi mult situaţia.
Astenopia "de calculator" se manifestă prin simptome ca înroşirea ochilor, senzaţia de uscăciune şi usturime a acestora, vedere înceţoşată sau dublă, dificultăţi de focalizare, dureri de cap; uneori se ajunge şi la probleme în distingerea culorilor, sensibilitate la lumină şi dureri ale gâtului şi spatelui.
Soluţii: nu sta aşa, mulţumindu-te să te plângi. Câteva ajustări simple pot îmbunătăţi mult situaţia.
- ţine monitorul la cca. 60 cm în faţa ta
- ajustează mărimea fontului în aşa fel încât să poţi citi confortabil de la distanţa asta.
- încearcă să micşorezi puţin luminozitatea şi/sau contrastul monitorului
- în măsura posibilităţilor, potriveşte iluminatul ambiental astfel încât să nu dea reflexe pe ecran.
- la fiecare 20-30 de minute, uită-te pe geam, la colegi sau în gol - în orice caz, ia-ţi, pentru câteva minute, ochii din ecran.
- în cazuri mai severe, foloseşte nişte picături pentru ochi (prescrise de doctor).
Surzenia datorată căştilor
La drept vorbind, numai căşti nu sunt ele, e vorba despre acele "dopuri" vârâte în urechi şi din care se revarsă un şuvoi de muzică la o intensitate care ar asurzi şi un elefant. Problema e foarte frecventă în rândul tinerilor, care au tendinţa să asculte ore în şir muzică în asemenea "căşti", conectate la mp3 player. Însă acestea nu izolează urechea de zgomotele din jur, astfel încât utilizatorul, ca să audă muzica peste vâjâitul metroului sau zgomotul din traficul auto, dă sonorul tot mai tare. Unii ajung să asculte muzică la intensitatea de 110-120 decibeli - adică mai tare decât zgomotul făcut de o drujbă!
După ani de zile de asemenea tratament, bietul aparat auditiv dă semne de uzură. Foarte îngrijorător, se constată la tineri o pierdere a acuităţii auditive asemănătoare cu cea care, în mod normal, apare doar la vârstnici. Cu alte cuvinte, copiii ăştia surzesc de tineri şi numai din vina lor.
Soluţii: daţi volumul mai încet (Mai înceeet, am zis!!!). Reduceţi timpul alocat ascultării muzicii în acest mod, la cca. o oră pe zi. Pe cât posibil, folosiţi căşti externe, cu o bună izolare fonică, astfel încât să nu fiţi nevoiţi să daţi sonorul foarte tare.
e-tromboza
Despre tromboza venoasă profundă se tot vorbeşte în ultima vreme; ea înseamnă apariţia unui cheag de sânge în venele membrelor inferioare, din cauza şederii prelungite pe scaun, care încetineşte fluxul sanguin la nivelul picioarelor.
Pericolul cel mare constă în faptul că un cheag format în venele piciorului e o "bombă cu ceas", putând produce ravagii la distanţă: porţiuni din el se pot oricând desprinde şi călători, duse de fluxul sanguin, până în plămân (unde determină apariţia embolismului pulmonar - o situaţie fatală) sau în creier, producând un AVC (accident vascular cerebral).
Viaţă modernă ne implică, fără să vrem, în situaţii în care riscul trombozei venoase creşte simţitor. Una dintre aceste situaţii este călătoria cu avionul, în care pasagerii sunt obligaţi la ore lungi de imobilitate în scaun. O altă situaţie riscantă - şi mult mai frecventă - este cea a muncii la calculator, de unde şi numele de e-tromboză dat acestei afecţiuni, atunci când ea survine în condiţiile şederii îndelungate în faţa computerului.
Cu totul aflat la numai un click distanţă, utlilizatorii nu mai au multe motive să se ridice de pe scaun şi rămân pe el ore în şir, cu sângele stagnând în membrele inferioare, ceea ce măreşte mult riscul apariţiei trombozei.
Medicii recomandă măsuri simple de evitare a riscului, numai să vrea lumea să le aplice: ridicaţi-vă de la calculator măcar o dată pe oră şi mişcaţi-vă puţin; în timp ce staţi aşezaţi, faceţi mişcări uşoare cu picioarele (încordaţi muşchii gambei, "bateţi tactul" cu vârfurile picioarelor - uşor, n-am zis să tropăiţi!), beţi lichide (1. ca să scădeţi vâscozitatea sângelui; 2. ca să va duceţi mai des la toaletă; în felul ăsta o să fiţi siliţi să vă ridicaţi şi să vă mişcaţi).
GAD (tulburare anxioasă generalizată)
Cu toţii avem temeri şi griji dar, atunci când toate acestea iau aspectul unei îngrijorări excesive în raport cu situaţia reală, când ai sentimentul că nu mai poţi îndura tot ce se întâmplă, când ţi se pare că viaţa a devenit aproape imposibil de suportat, s-ar putea să suferi de ceea ce, recent, psihologii au denumit anxietate generalizată. Tulburarea e, foarte probabil, favorizată de "bombardamentul" mediatic cu informaţii neplăcute, care te fac să devii acut şi dureros conştient de toate relele lumii - de criza economică, ameninţarea terorismului, infracţionalitate - şi creează un sentiment copleşitor de nesiguranţă şi de pericol. În aceste condiţii, pe fondul unul psihic mai labil sau al unei stări sufleteşti deja afectate de necazuri personale - o boală gravă, de exemplu - ai impresia că viaţa a devenit într-adevăr de netrăit.
Specialiştii consideră că, în SUA, de pildă, cca. 6,8 milioane de oameni suferă de o tulburare de acest gen. Simptomele sunt diverse: de la stare de nelinişte, iritabilitate, senzaţie de oboseală, dificultăţi de concentrare, până la dureri de cap, de stomac şi senzaţia de sufocare.
Deşi există, adesea, tendinţa de a o interpreta că pe o reacţia la "o perioadă mai dificilă" din viaţă şi de a aştepta să treacă, de obicei, problema nu trece singură, iar îndemnurile de genul "nu mai pune atâta la inimă", "ia-o mai uşor" sau "nu te mai stresa atâta" nu o rezolvă. E nevoie de tratament - cu medicamente anxiolitice, cu antidepresive şi cu psihoterapie.
Ortorexia
Asta e una destul de ciudată şi care arată cât de mare - înfricoşător de mare! - e puterea mass media asupra noastră. Avalanşa de avertismente privind pericolul unei alimentaţii nesănătoase, cascada de informaţii legate de chimicalele dubioase pe care le conţine mâncarea şi de efectele grave ale acestora asupra sănătăţii i-au făcut pe mulţi oameni să dezvolte o adevărat obsesie a hranei sănătoase.
Acum, preocuparea faţă de calitatea alimentelor pe care le ingeram e firească; grav este doar atunci când această preocupare, ajunsă excesivă, ne consumă în chip absurd timpul şi energia, ne distruge şi plăcerea de a mânca şi, în cele din urmă, şi sănătatea - fizică şi psihică. Destabilizati de faptul că zilnic află că n-ar trebui să mănânce cutare sau cutare lucru, cei atinşi de ortorexie ajung să-şi alcătuiască singuri nişte diete foarte restrictive, pe care le urmează riguros, fără să-şi dea seama că acestea le fac mai mult rău decât bine. În căutarea unei "purităţi nutriţionale" de neatins, ei devin de-a dreptul fanatici în respectarea acestor regimuri, intoleranţi în privinţa oricărei încălcări şi chiar ostili faţă de oricine nu împărtăşeşte concepţiile lor (ceea ce, cum vă daţi seama, îi îndepărtează adesea de familie şi prieteni, iar izolarea le agravează trauma psihică). Pe termen lung, ortorexicii ajung să slăbească excesiv, devitalizandu-şi organismul până la un nivel care le pune viaţa în pericol.
Deşi această afecţiune nu a fost recunoscută oficial (încă) de către comunitatea psihiatrică, nu înseamnă că ea nu există; există în asemenea măsură, încât doctorii generalişti, medicii de familie se confruntă tot mai des cu ea. Cum printre psihoterapeuţi există practicieni specilizati în tulburări legate de alimentaţie, cei afectaţi de ortorexie pot primi ajutor din partea acestora.
Sindromul clădirii bolnave
O denumire mai corectă ar fi sindromul clădirii care ne îmbolnăveşte, pentru că exact asta se întâmplă - oamenii care lucrează sau locuiesc într-o clădire modernă, supraizolată, climatizată, prezintă anumite probleme de sănătate.
Conform Agenţiei de Protecţie a Mediului din SUA, se vorbeşte despre o clădire bolnavă atunci când ocupanţii acesteia acuză nişte simptome neplăcute a căror cauză nu poate fi depistată. În asemenea, situaţii, se presupune că de vină e clădirea - de obicei o clădire nouă sau recent renovată, cu izolaţie performantă, sisteme de aer condiţionat, geamuri făcute să nu se deschidă (doar există climatizare, nu?), încălzire centrală...
Ei bine, de multe ori, într-o asemenea clădire, ce pare culmea confortului modern, oamenii nu se simt bine, dimpotrivă: suferă de dureri de cap, iritaţii ale ochilor, faringelui sau mucoasei nazale, tuse, uscăciune sau mâncărimi ale pielii, chiar senzaţii de greaţă, oboseală accentuată şi sensibilitate la mirosuri.
În SUA, specialiştii estimează că aproximativ 30% dintre clădirile noi sau proaspăt renovate sunt "bolnave" şi îi îmbolnăvesc şi pe ocupanţii lor.
Deşi cauza exactă nu este cunoscută, se presupune că ar fi vorba, în special, despre calitatea proastă a aerului din interiorul acestor clădiri, calitate determinată de o combinaţie complexă de factori. În lipsa ventilaţiei naturale, orice defecţiune a sistemelor de climatizare face ca în aer să se acumuleze tot felul de chestii nesănătoase: de la substanţe chimice (compuşi organici volatili) din mochetă, adezivi, vopsea etc, până la spori de mucegai, care se dezvoltă foarte repede în orice colţ umed şi insuficient aerisit. Aşa ceva ar fi de ajuns pentru a îmbolnăvi pe oricine.
Alte explicaţii propuse se leagă de calitatea proastă a iluminatului (în special lipsa luminii naturale) şi existenţa unor "agresori acustici" de genul infrasunetelor.
În general, se pare că excesul de "artificial" şi scăderea proporţională a ponderii "naturalului" au o influenţă foarte proastă asupra sănătăţii umane.
Ce-ar fi de făcut? Păi, în afară de o bună întreţinere a sistemelor de climatizare, nu ne rămâne decât să ne punem nădejdea în noul curent al arhitecturii verzi, care propune o abordare ecologică, mai naturală, a construirii caldirilor, fie ele locuinţe, hale de producţie sau clădiri de birouri.
(Aşa, că o mică încurajare, să ştiţi că s-a descoperit că anumite plante de apartament au puterea de a curăţa aerul din încăperi de diverşi poluanţi, îmbunătăţind semnificativ calitatea acestuia. Tot natura, saraca...)
Tulburare anxioasă socială
Noile tehnologii ale comunicaţiilor ne ajută să interacţionăm unii cu ceilalţi în moduri pe care nu ni le imaginam în urmă cu câteva decenii dar, cum totul e cu dus şi-ntors, tot ele îi fac pe unii să se simtă prinşi în această reţea de interacţiuni umane ca într-o plasă fatală, tot mai deasă.
Cei care suferă de anxietate socială sunt chinuiţi de sentimentul de a fi permanent urmăriţi, priviţi şi judecaţi de alţii şi se tem întruna să nu facă vreun lucru care să-i pună într-o lumină proastă. E evident ce dificilă devine viaţa cuiva în asemenea condiţii, cât de greu trebuie să li se pâră acestor oameni să meargă la şcoală, la lucru sau pur şi simplu să iasă pe stradă.
Cauza acestei tulburări nu e cunoscută cu precizie; se ştie doar că, în multe cazuri, ea îşi face apariţia încă din copilărie. Se crede că e vorba despre o combinaţie de factori ereditari şi externi, în sensul că lumea modernă, în care e tot mai uşor să ne vedem şi să ne auzim unii pe ceilalţi, în grupuri tot mai mari, ajunge să dea unei persoane mai susceptibile din fire senzaţia torturantă că toată lumea e cu ochii pe ea.
Pentru un om care nu suferă de aşa ceva, e greu de înţeles cum e posibil ca simplul fapt de a fi privit, pe stradă, de oameni - în cel mai firesc şi inofensiv mod - să îi facă pe aceşti anxioşi să tremure, să transpire, să ameţească, să-şi simtă stomacul răsucindu-se şi inima bătându-le să le sară din piept. Însă chiar aşa se întâmplă; cei afectaţi de anxietate socială suferă foarte mult şi ajung să nu mai poată duce o viaţă normală.
Totuşi, o combinaţie de medicamente specifice şi psihoterapie îi poate ajuta enorm; cei care au tăria să urmeze un tratament îşi recapătă, cel mai adesea, controlul asupra propriei lor vieţi şi-şi pot duce existenţa şi sub ochii celorlalţi - aşa cum e firesc pentru o fiinţă socială ca omul - fără a mai simţi nevoia să fugă şi să se ascundă.
După ani de zile de asemenea tratament, bietul aparat auditiv dă semne de uzură. Foarte îngrijorător, se constată la tineri o pierdere a acuităţii auditive asemănătoare cu cea care, în mod normal, apare doar la vârstnici. Cu alte cuvinte, copiii ăştia surzesc de tineri şi numai din vina lor.
Soluţii: daţi volumul mai încet (Mai înceeet, am zis!!!). Reduceţi timpul alocat ascultării muzicii în acest mod, la cca. o oră pe zi. Pe cât posibil, folosiţi căşti externe, cu o bună izolare fonică, astfel încât să nu fiţi nevoiţi să daţi sonorul foarte tare.
e-tromboza
Despre tromboza venoasă profundă se tot vorbeşte în ultima vreme; ea înseamnă apariţia unui cheag de sânge în venele membrelor inferioare, din cauza şederii prelungite pe scaun, care încetineşte fluxul sanguin la nivelul picioarelor.
Pericolul cel mare constă în faptul că un cheag format în venele piciorului e o "bombă cu ceas", putând produce ravagii la distanţă: porţiuni din el se pot oricând desprinde şi călători, duse de fluxul sanguin, până în plămân (unde determină apariţia embolismului pulmonar - o situaţie fatală) sau în creier, producând un AVC (accident vascular cerebral).
Viaţă modernă ne implică, fără să vrem, în situaţii în care riscul trombozei venoase creşte simţitor. Una dintre aceste situaţii este călătoria cu avionul, în care pasagerii sunt obligaţi la ore lungi de imobilitate în scaun. O altă situaţie riscantă - şi mult mai frecventă - este cea a muncii la calculator, de unde şi numele de e-tromboză dat acestei afecţiuni, atunci când ea survine în condiţiile şederii îndelungate în faţa computerului.
Cu totul aflat la numai un click distanţă, utlilizatorii nu mai au multe motive să se ridice de pe scaun şi rămân pe el ore în şir, cu sângele stagnând în membrele inferioare, ceea ce măreşte mult riscul apariţiei trombozei.
Medicii recomandă măsuri simple de evitare a riscului, numai să vrea lumea să le aplice: ridicaţi-vă de la calculator măcar o dată pe oră şi mişcaţi-vă puţin; în timp ce staţi aşezaţi, faceţi mişcări uşoare cu picioarele (încordaţi muşchii gambei, "bateţi tactul" cu vârfurile picioarelor - uşor, n-am zis să tropăiţi!), beţi lichide (1. ca să scădeţi vâscozitatea sângelui; 2. ca să va duceţi mai des la toaletă; în felul ăsta o să fiţi siliţi să vă ridicaţi şi să vă mişcaţi).
GAD (tulburare anxioasă generalizată)
Cu toţii avem temeri şi griji dar, atunci când toate acestea iau aspectul unei îngrijorări excesive în raport cu situaţia reală, când ai sentimentul că nu mai poţi îndura tot ce se întâmplă, când ţi se pare că viaţa a devenit aproape imposibil de suportat, s-ar putea să suferi de ceea ce, recent, psihologii au denumit anxietate generalizată. Tulburarea e, foarte probabil, favorizată de "bombardamentul" mediatic cu informaţii neplăcute, care te fac să devii acut şi dureros conştient de toate relele lumii - de criza economică, ameninţarea terorismului, infracţionalitate - şi creează un sentiment copleşitor de nesiguranţă şi de pericol. În aceste condiţii, pe fondul unul psihic mai labil sau al unei stări sufleteşti deja afectate de necazuri personale - o boală gravă, de exemplu - ai impresia că viaţa a devenit într-adevăr de netrăit.
Specialiştii consideră că, în SUA, de pildă, cca. 6,8 milioane de oameni suferă de o tulburare de acest gen. Simptomele sunt diverse: de la stare de nelinişte, iritabilitate, senzaţie de oboseală, dificultăţi de concentrare, până la dureri de cap, de stomac şi senzaţia de sufocare.
Deşi există, adesea, tendinţa de a o interpreta că pe o reacţia la "o perioadă mai dificilă" din viaţă şi de a aştepta să treacă, de obicei, problema nu trece singură, iar îndemnurile de genul "nu mai pune atâta la inimă", "ia-o mai uşor" sau "nu te mai stresa atâta" nu o rezolvă. E nevoie de tratament - cu medicamente anxiolitice, cu antidepresive şi cu psihoterapie.
Ortorexia
Asta e una destul de ciudată şi care arată cât de mare - înfricoşător de mare! - e puterea mass media asupra noastră. Avalanşa de avertismente privind pericolul unei alimentaţii nesănătoase, cascada de informaţii legate de chimicalele dubioase pe care le conţine mâncarea şi de efectele grave ale acestora asupra sănătăţii i-au făcut pe mulţi oameni să dezvolte o adevărat obsesie a hranei sănătoase.
Acum, preocuparea faţă de calitatea alimentelor pe care le ingeram e firească; grav este doar atunci când această preocupare, ajunsă excesivă, ne consumă în chip absurd timpul şi energia, ne distruge şi plăcerea de a mânca şi, în cele din urmă, şi sănătatea - fizică şi psihică. Destabilizati de faptul că zilnic află că n-ar trebui să mănânce cutare sau cutare lucru, cei atinşi de ortorexie ajung să-şi alcătuiască singuri nişte diete foarte restrictive, pe care le urmează riguros, fără să-şi dea seama că acestea le fac mai mult rău decât bine. În căutarea unei "purităţi nutriţionale" de neatins, ei devin de-a dreptul fanatici în respectarea acestor regimuri, intoleranţi în privinţa oricărei încălcări şi chiar ostili faţă de oricine nu împărtăşeşte concepţiile lor (ceea ce, cum vă daţi seama, îi îndepărtează adesea de familie şi prieteni, iar izolarea le agravează trauma psihică). Pe termen lung, ortorexicii ajung să slăbească excesiv, devitalizandu-şi organismul până la un nivel care le pune viaţa în pericol.
Deşi această afecţiune nu a fost recunoscută oficial (încă) de către comunitatea psihiatrică, nu înseamnă că ea nu există; există în asemenea măsură, încât doctorii generalişti, medicii de familie se confruntă tot mai des cu ea. Cum printre psihoterapeuţi există practicieni specilizati în tulburări legate de alimentaţie, cei afectaţi de ortorexie pot primi ajutor din partea acestora.
Sindromul clădirii bolnave
O denumire mai corectă ar fi sindromul clădirii care ne îmbolnăveşte, pentru că exact asta se întâmplă - oamenii care lucrează sau locuiesc într-o clădire modernă, supraizolată, climatizată, prezintă anumite probleme de sănătate.
Conform Agenţiei de Protecţie a Mediului din SUA, se vorbeşte despre o clădire bolnavă atunci când ocupanţii acesteia acuză nişte simptome neplăcute a căror cauză nu poate fi depistată. În asemenea, situaţii, se presupune că de vină e clădirea - de obicei o clădire nouă sau recent renovată, cu izolaţie performantă, sisteme de aer condiţionat, geamuri făcute să nu se deschidă (doar există climatizare, nu?), încălzire centrală...
Ei bine, de multe ori, într-o asemenea clădire, ce pare culmea confortului modern, oamenii nu se simt bine, dimpotrivă: suferă de dureri de cap, iritaţii ale ochilor, faringelui sau mucoasei nazale, tuse, uscăciune sau mâncărimi ale pielii, chiar senzaţii de greaţă, oboseală accentuată şi sensibilitate la mirosuri.
În SUA, specialiştii estimează că aproximativ 30% dintre clădirile noi sau proaspăt renovate sunt "bolnave" şi îi îmbolnăvesc şi pe ocupanţii lor.
Deşi cauza exactă nu este cunoscută, se presupune că ar fi vorba, în special, despre calitatea proastă a aerului din interiorul acestor clădiri, calitate determinată de o combinaţie complexă de factori. În lipsa ventilaţiei naturale, orice defecţiune a sistemelor de climatizare face ca în aer să se acumuleze tot felul de chestii nesănătoase: de la substanţe chimice (compuşi organici volatili) din mochetă, adezivi, vopsea etc, până la spori de mucegai, care se dezvoltă foarte repede în orice colţ umed şi insuficient aerisit. Aşa ceva ar fi de ajuns pentru a îmbolnăvi pe oricine.
Alte explicaţii propuse se leagă de calitatea proastă a iluminatului (în special lipsa luminii naturale) şi existenţa unor "agresori acustici" de genul infrasunetelor.
În general, se pare că excesul de "artificial" şi scăderea proporţională a ponderii "naturalului" au o influenţă foarte proastă asupra sănătăţii umane.
Ce-ar fi de făcut? Păi, în afară de o bună întreţinere a sistemelor de climatizare, nu ne rămâne decât să ne punem nădejdea în noul curent al arhitecturii verzi, care propune o abordare ecologică, mai naturală, a construirii caldirilor, fie ele locuinţe, hale de producţie sau clădiri de birouri.
(Aşa, că o mică încurajare, să ştiţi că s-a descoperit că anumite plante de apartament au puterea de a curăţa aerul din încăperi de diverşi poluanţi, îmbunătăţind semnificativ calitatea acestuia. Tot natura, saraca...)
Tulburare anxioasă socială
Noile tehnologii ale comunicaţiilor ne ajută să interacţionăm unii cu ceilalţi în moduri pe care nu ni le imaginam în urmă cu câteva decenii dar, cum totul e cu dus şi-ntors, tot ele îi fac pe unii să se simtă prinşi în această reţea de interacţiuni umane ca într-o plasă fatală, tot mai deasă.
Cei care suferă de anxietate socială sunt chinuiţi de sentimentul de a fi permanent urmăriţi, priviţi şi judecaţi de alţii şi se tem întruna să nu facă vreun lucru care să-i pună într-o lumină proastă. E evident ce dificilă devine viaţa cuiva în asemenea condiţii, cât de greu trebuie să li se pâră acestor oameni să meargă la şcoală, la lucru sau pur şi simplu să iasă pe stradă.
Cauza acestei tulburări nu e cunoscută cu precizie; se ştie doar că, în multe cazuri, ea îşi face apariţia încă din copilărie. Se crede că e vorba despre o combinaţie de factori ereditari şi externi, în sensul că lumea modernă, în care e tot mai uşor să ne vedem şi să ne auzim unii pe ceilalţi, în grupuri tot mai mari, ajunge să dea unei persoane mai susceptibile din fire senzaţia torturantă că toată lumea e cu ochii pe ea.
Pentru un om care nu suferă de aşa ceva, e greu de înţeles cum e posibil ca simplul fapt de a fi privit, pe stradă, de oameni - în cel mai firesc şi inofensiv mod - să îi facă pe aceşti anxioşi să tremure, să transpire, să ameţească, să-şi simtă stomacul răsucindu-se şi inima bătându-le să le sară din piept. Însă chiar aşa se întâmplă; cei afectaţi de anxietate socială suferă foarte mult şi ajung să nu mai poată duce o viaţă normală.
Totuşi, o combinaţie de medicamente specifice şi psihoterapie îi poate ajuta enorm; cei care au tăria să urmeze un tratament îşi recapătă, cel mai adesea, controlul asupra propriei lor vieţi şi-şi pot duce existenţa şi sub ochii celorlalţi - aşa cum e firesc pentru o fiinţă socială ca omul - fără a mai simţi nevoia să fugă şi să se ascundă.
Sursă: www.descopera.ro
Cele mai misterioase boli din istorie
Fanii serialului “Doctor House” o ştiu bine: diagnosticarea unei boli poate semăna uneori mai mult cu munca unui detectiv decât cu cea a unui medic. Pe de-o parte, progresele din medicină au făcut munca medicilor mai uşoară; pe de alta însă, apariţia de noi boli şi noi virusuri a îngreunat procesul diagnostic care, în unele situaţii, s-a transformat într-o căutare de indicii şi probe demnă de un Sherlock Holmes. Nu-i de mirare că, recent, revista americană Newsweek a alcătuit chiar un top al celor 9 patologii cel mai greu de diagnosticat din istorie.
Boala Lyme
Borelioza sau boala Lyme este o infecţie cauzată de o bacterie, Borrelia burgdorferi, transmisă de căpuşă Ixodes ricinus, un parazit al rozatoarelor mici, al cerbilor, câinilor şi, ocazional, al omului. Nu toate muşcăturile de căpuşă inoculează Borrelia, dar este un risc de luat în considerare. Simptomele iniţiale seamănă cu cele ale unei banale gripe: febră, durere de cap şi mărirea în volum a ganglionilor. Există însă şi cazuri când maladia prezintă aceleaşi simptome ca şi scleroza multiplă sau boala Alzheimer.
Tipice bolii sunt petele roşii pe piele, care se deplasează de colo-colo, dar, uneori, e posibil ca ele să nu apară. Dacă este depistată de timpuriu, boala se tratează cu antibiotice specifice; dacă este nediagnosticată sau neglijată, poate provoca daune grave la nivelul sistemului nevos şi al articulaţiilor.
Scleroza multiplă
Primele semne pot semăna cu cele ale multor boli neurologice, de la slăbiciune musculară şi oboseală până la problemele la vezică. De asemenea, boala poate apărea treptat sau se poate instala "în episoade", cu faze de remisie şi recidivă. Cauza sclerozei multiple, boală descrisă pentru prima oară la mijlocul anilor 1800, este încă necunoscută; specialiştii cred că ar putea juca un rol în apariţia ei factorii imunologici, de mediu şi predispoziţia genetică.
Nici mecanismul bolii nu este clar în totalitate dar, în linii mari, este vorba de o adevărată dramă care are loc în interiorul organismului uman: sistemul imunitar (sau mai exact unele dintre celulele acestuia) declară război întregului organism. Limfocitele T atacă, din greşeală, învelişul care acoperă nervii - alcătuit dintr-o substanţă numită mielină -, în cel mai pervers dintre moduri: devorând-o şi provocând leziuni în plăci. Mielina este ca izolaţia cablurilor electrice: dacă este deteriorată, firele rămân descoperite, iar transmisia impulsurilor electrice de la creier la celelalte părţi ale corpului este îngreunată sau întreruptă cu totul. Boala echivalează cu un proces progresiv de paralizie.
Sindromul oboselii cronice
Descoperită în 1988, boala este una cât se poate de perfidă: ca şi cum organismul afectat ar suferi de gripă neîncetat. Sistemul imunitar este permanent solicitat şi, în timp, puterea lui slăbeşte. Sindromul oboselii cronice, cum a fost maladia definită de Centers for Diseases Control din Atlanta în 1994, este caracterizat, desigur, de oboseală (care durează peste 6 luni şi nu este îndepărtată de odihnă), dar una asociată cu alte 4 sau mai multe simptome, printre care dereglări de memorie, dureri musculare, dureri de cap, somn neodihnitor, ganglioni limfatici dureroşi, faringită. Nu există teste diagnostice, în pofida faptului că pacienţii prezintă semne de anomalii imunologice, neurologice şi endocrine. Boala nu are încă un tratament şi încă i se caută cauza. Dar şi aici există multe teorii, de la infecţia cu nano-bacterii (a căror existenţă, însă, nu este deocamdată clară) la reacţiile autoimune declanşate în urma unor infecţii. Un studiu publicat în luna august a anului trecut a demonstrat o legătură între acest sindrom şi un tip de retrovirusuri denumite XMRV.
Fibromialgia
Potrivit unui studiu recent al reumatologilor americani, boala nu trebuie definită doar prin durerea specific localizată, ci şi pe baza altor elemente, precum oboseala, vertijul şi sindromul de colon iritabil. Dureri musculare, oboseală, hipersensibilitate la durere şi la atingere sunt câteva simptome ale fibromialgiei. Este o maladie foarte controversată, cum este şi sindromul oboselii cronice: unii experţi dau vina pe cauze biologice, alţii o consideră o dereglare psihologică şi mai există şi cei care consideră că este declanşată de un ansamblu de factori fizici şi psihologici. Ambele boli intră în categoria "sindroamelor inexplicabile clinic": simptomele sunt reale, dar nu există un consens asupra cauzelor declanşatoare. Şi nici tratament.
Prostatita
Circa un bărbat din zece suferă de prostatită, o formă de inflamare a prostatei. În cea mai mare parte dintre cazuri (90 - 95%), cauzele declanşării bolii sunt necunoscute şi nu pot fi corelate cu infecţii bacteriene. Simptomele sunt diverse: dureri pelviene, rectale, abdominale, oboseală şi urinare frecventă. Multă vreme, medicii au crezut că prostatita este cauzată de infecţii bacteriene persistente, recurgându-se, adeseori, la terapii cu antibiotice. Acest drum a fost de-acum abandonat, iar pacienţilor le sunt prescrise tratamente paliative sau, în cazuri extreme, intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea ţesutului inflamat.
Sifilisul
Timp de secole a fost cea mai răspândită boală venerică, extrem de greu de diagnosticat. Asta pentru că, în stadiul final, sifilisul prezintă simptome ale multor alte boli. Este şi la ora actuală considerată una dintre cele mai periculoase infecţii cu transmitere sexuală şi, netratată, provoacă grave probleme cardiace şi la nivelul sistemului nervos. În prezent, poate fi diagnosticată prin intermediul unor teste simple de laborator şi tratată cu penicilină. Totuşi, leziunile provocate de bacteria care o provoacă sunt permanente.
Lupusul eritematos sistemic
Bolile autoimune sunt cauzate de o "revoltă" a sistemului imunitar, care "întoarce armele" tocmai împotriva organelor pe care ar trebui să le apere. Aceste boli sunt în progresie constantă, numărul lor fiind, în prezent, de peste 80, printre care şi lupusul eritematos sistemic. Nu există tratamente, nu este înţeleasă cauza (şi în acest caz, cele mai acreditate teorii asociază boala tot unor infecţii cu retrovirusuri). Nu este o boală uşor de diagnosticat, iar primele simptome îi induc de multe ori în eroare pe medici: oboseală, dureri în diferite părţi ale corpului, deficienţe cognitive. În 50% din cazuri, boala poate fi descoperită graţie unui eritem în formă de fluture, care apare pe chipul bolnavului în zona dintre pomeţi şi nas. Altminteri, când acest simptom nu este prezent, diagnosticarea maladiei este foarte complicată şi necesită numeroase teste clinice pentru excluderea altor posibilităţi.
SIDA
Boala a anilor '80, despre care, în afara mediilor academice, se vorbeşte - la televizor sau în ziare - tot mai puţin, SIDA reprezintă, totuşi, o problemă departe de a fi rezolvată. Peste 95% dintre noile cazuri sunt detectate în ţările în curs de dezvoltare, iar HIV, virusul care o declanşează, a infectat, până în prezent, peste 33 milioane de persoane în întreaga lume. Multă vreme, SIDA a reprezentat un adevărat mister clinic, până când i s-a descoperit originea virală. Nu există tratament care s-o vindece; medicamentele existente la ora actuală permit o încetinire a progresului bolii dar, în cele din urmă, acesta duce la decesul bolnavului.
Febra puerperală
Potrivit estimărilor, această boală a ucis mii de femei lăuze, între secolele XVIII şi XIX. În perioada dintre 1831 şi 1843, la Maternity Hospital din Londra, din 10.000 de femei internate pentru a aduce pe lume copii, mureau 600, în vreme ce la Royal Maternity Charity, unde lăuzele se aflau doar sub supravegherea moaşelor, nu mureau decât 10.
Survenit şi la Spitalul din Viena, straniul fenomen i-a atras atenţia medicului de origine maghiară Ignác Fülöp Semmelweis: în 1846, din 4.000 de lăuze internate în pavilionul 1, aflat sub supravegherea medicilor, 459 (11%) căzuseră victime febrei puerperale; în pavilionul alăturat, unde operau doar moaşele, mortalitatea era însă de doar 1%. Semmelweis s-a gândit că boala ar putea fi transmisă de o infecţie luată de medici de la cadavrele pe care le autopsiau şi transmisă femeilor asistate la naştere; le-a impus acestora să se spele pe mâini cu clorura de calciu (un puternic dezinfectant) înainte de a se apropia de ele, iar mortalitatea a scăzut rapid, la 5% în 1847 şi la 1% în 1849.
Răsplată? Semmelweis a fost concediat pentru că şi-a permis să dea ordine colegilor medici fără a avea căderea s-o facă. S-a mutat la un spital din Ungaria, unde, după ce a reuşit să reducă şi aici mortalitatea feminină, a fost defăimat de ştiinţa oficială şi internat într-un spital de nebuni, unde a şi murit, în 1865, din cauza bătăilor aplicate de gardieni. Aveau să treacă alţi 70 de ani (1937) până când medicii să înţeleagă că trebuie să-şi dezinfecteze mâinile.
Sursa:www.descopera.ro
