Inventii


Top 10 Tehnologii care ne vor schimba viata


Cand calculatorul se poticneste, conexiunea la internet pica, vazduhul miroase ucigator a gaze de esapament, iar ziarele sunt pline de stiri si articole despre ravagiile cancerului, visam cu totii la o lume mai curata, mai linistita, mai sanatoasa, in care bolile sa fie mai usor de invins, orice informatie sa fie usor de accesat, iar tehnologia sa fie prietenoasa si cu noi, si cu mediul. Orice inventie incepe cu un vis si, in cele din urma, dupa ani, decenii sau secole, visul poate deveni realitate. In cazul catorva dintre cele mai indraznete astfel de vise, inceputul a fost facut.
Biblioteca digitala
Avem super-conectivitate. Cum o folosim? Unii o vor utiliza pentru a afla ultimele barfe despre vedete, despre amorurile unora si silicoanele altora. Altii vor dori ceva mai mult si, pentru cei ca ei, accesul la cunoasterea umana transpusa in format digital va oferi cu adevarat cheia portii spre un univers fantastic. Imaginati-va, sa poti citi si studia (aproape) tot ce vrei, cand vrei! Biblia sau documente stravechi, romane, dar si cursuri universitare (toate cursurile de la MIT - Massachusetts Institute of Technology, una dintre cele mai respectate institutii de invatamant superior din lume, sunt acum accesibile online).
Transpunerea in format digital a cartilor progreseaza foarte repede: grandiosul proiect al Google, de a transpune milioane de carti in format electronic, ne apropie cu iuteala de era bibliotecii digitale la indemana oricui.


Terapii revolutionare, cu ajutorul ingineriei genetice
Medicii cunosc sute de boli a caror cauza este genetica - altfel spus, soarta respectivilor oameni e deja pecetluita, scrisa nu in stele, ci genele lor. Defectele genetice pot duce la malformatii grave sau la dezvoltarea unor boli cronice invalidante. Dar malformatiile care azi se trateaza chirugical sau bolile cronice carora nu li se pot trata decat efectele, nu si cauzele, sunt in prezent obiectul unor cercetari intense pentru specialistii in terapie genica. Acestia lucreaza pentru a pune la punct metode care sa "dreaga" genele defecte, practic intervenind, astfel, in destin.
Celulele stem sunt o alta promisiune miraculoasa pentru viitor. Capabile sa se transforme in orice al fel de celule, celulele stem sunt vazute azi ca o materie prima din care se poate crea aproape orice tip de organ sau tesut. Celulele stem embrionare sunt dificil de obtinut, folosirea lor ridica probleme etice si nu este autorizata. Ceva mai usor de procurat sunt celulele stem adulte, mai ales ca, in urma cercetarilor intense din ultimii ani, s-au descoperit mai multe surse de astfel de celule, unele chiar neasteptate.
Inca si mai promitatoare este metoda inductiei sau a reprogramarii, cea prin care celule deja diferentiate pot fi "intoarse din drum": ele sunt extrase dintr-un anumit tesut al corpului uman (cel mai adesea din piele) si pot fi "convinse" (cu metode ce tin de ingineria genetica) sa se intoarca la un stadiu mai "copilaresc" al dezvoltarii lor: sa devina celule stem pluripotente (in stare sa se transforme in orice tip de celula, in functie de conditiile in care sunt crescute in laborator). Desi metodele de obtinere a celulelor stem induse sunt inca laborioase, faptul ca sedescopera intruna noi surse de astfel de celule si noi metode de reprogramare ne apropie de momentul in care boli grave, precum diabetul si cancerul, vor deveni usor de vindecat.


Internet wireless pentru toti, peste tot


Este undeva departe de casa, intr-un loc salbatic, si vrei sa-ti verifici alarma locuintei, ca sa vezi daca e totul in ordine? Va fi posibil peste cateva decenii, cand internetul ar putea fi pretutindeni. In Antarctica, in mijlocul Saharei, pe un varf himalaian - oriunde vei putea avea acces la internet wireless: asa isi imagineaza internautii viitorul. Va fi, categoric, ceva care ne va schimba viata, desi nu neaparat - sau nu numai - in bine. Asta e, binefacerile civilizatiei vin la pachet cu neplaceri mai mari sau mai mici. In cazul de fata, va deveni din ce in ce mai greu sa te desprinzi de civilizatie si sa te relaxezi, atunci cand tehnologia moderna va invada si cele mai ferite ascunzisuri ale planetei.


Roboti


O lume plina de roboti rapizi, precisi, gata oricand de treaba - asta e visul (sau cosmarul…) oamenilor care se gandesc intens la viitor. Nu masinarii cu brate robotice - acestea sunt deja banale - ci roboti integral mobili, care se vor deplasa de colo-colo, facand tot felul de treburi. Insusi autoturismul personal va deveni un robot pe care-l poti trimite sa-ti aduca de la supermarket cumparaturile pe care un alt robot, miscandu-se agil si neobosit prin depozitul urias, ti le-a adunat - dupa o lista transmisa in prealabil - si le-a pregatit la usa, gata de a fi livrate.


Energie solara multa, ieftina, la indemana tuturor
Fata de cat de mult soare avem, folosim revoltator de putin. Marea cotitura in vietile noastre polua(n)te se va produce atunci cand energia electrica obtinuta prin conversia energiei solare ne va acoperi necesitatile de consum macar in proportie de jumatate.
Metoda cea mai directa, transformarea energiei solare direct in energie electrica, prin intermediul celulelor fotovoltaice, inca e costisitoare, dar nu va mai fi mult timp asa: oamenii de stiinta estimeaza ca, peste aproximativ un deceniu, energia electrica din surse solare va ajunge la acelasi cost cu energia electrica produsa conventional si distribuita prin retea. Panourile fotovolatice vor deveni echipamente standard pentru constructiile noi si, astfel, casele noastre se vor alimenta singure cu energie o mare parte a zilei.


Location-Based Computing si realitatea augmentata
Mergi pe strada, vezi o cladire care iti atrage atentia si te intrebi ce-o fi? Indreapta spre ea telefonul mobil si vei afla indata despre ce e vorba. Daca e un monument, se vor afisa numaidecat niste informatii despre el sau vei fi directionat spre un site dedicat lui. Daca e vorba despre o cladire de birouri, unde functioneaza felurite companii, vei afla cate ceva despre afacerile pe care le desfasoara. E asa-numitul location-based computing, care va functiona avand la baza o retea conectata la servere burdusite cu coordonate geografice, alaturi de serverele cu adrese internet.


Printarea tridimensionala


Abia astept sa vad chestia asta! In loc de a cumpara un obiect gata facut, de la magazin, vei putea descarca de pe net un proiect si, cu ajutorul propriei tale imprimante 3-D, il vei fabrica acasa! Daca te tin balamalele creativitatii, vei face tu insuti proiecte pe care sa le vinzi.
Ce de mai artisti si mesteri o sa apara! (Nu prea stiu ce se va intampla cu magazinele, atunci cand oricine isi va putea fabrica acasa jucarii, farfurii si bibelouri dupa propriile idei.)


Legea lui Moore
In 1965, unul dintre fondatorii companeie Intel a afirmat ca ne putem astepta ca puterea calculatoarelor sa se dubleze aproape an de an. Unii nu l-au crezut. Timp de peste doua decenii, fizicieni si informaticieni au stabilit limite ale cresterii puterii procesoarelor, iar industria procesoarelor le-a dovedit ca se inselau.

Nici in ziua de azi, nimeni nu stie daca legea lui Moore sa va mai dovedi valabila doar cateva luni sau cateva sute de ani. Pana una alta, puterea procesoarelor creste neincetat, computerele devin tot mai performate si fac lucruri care in urma cu 30 de ani erau de neimaginat si pe care adversarii legii lui Moore le socoteau absolut imposibile. Baze de date uriase, proiectare pe calculator, modelari matematice, animatie computerizata… e clar, legea lui Moore inca e valabila.


Clonarea terapeutica
Dincolo de povestile de groaza despre clone umane si animale, se afla o promisiune fascinanta: intr-o zi, orice om care va avea nevoie de un transplant pentru a supravietui, va avea sansa sa primeasca organul salvator de care are nevoie. Si nu asteptand sa apara un donator miraculos (lucru care, in cele mai multe cazuri, inseamna, practic, a astepta sa moara cineva), ci "comandandu-si", pur si simplu, organul necesar la un "atelier" specializat: un laborator in care, pornind de la celulele proprii pacientului, vor fi fabricate, prin clonare, organe si tesuturi noi.
Va fi astfel rezolvata si o alta mare problema, aceea a respingerii transplantelor; organele noi, clonate, vor fi pe deplin compatibile cu organismul pacientului, de vreme ce sunt fabricate din propriile sale celule. Va fi o era a miracolelor in medicina. Organele atinse de cancer, distruse de boli cronice ori de accidente vor putea fi inlocuite cu replici clonate, practic identice, dar sanatoase.


Economia bazata pe hidrogen


Azi, economiile tarilor lumii se bazeaza, practic, pe petrol si alti combustibili fosili; de multe ori, pe petrol din import, ceea ce inseamna dependenta de surse externe (sau, mai urat spus, inseamna a fi la mana celor care vand petrol). In plus, economia bazata pe petrol inseamna poluare masiva, acea poluare careia ii datoram atatea dintre relele societatii contemporane. Sa nu mai avem nevoie de petrol - ce vis frumos!
Ei bine, visul s-ar putea implini atunci cand vom putea folosi hidrogenul si face din el temelia economiei. Scindand apa in moleculele sale componente, am obtine hidrogen si oxigen. Hidrogenul poate fi ars - si produsul arderii ar fi tot apa! - generand energie termica, sau ar putea fi utilizat in celule de hidrogen, care produc electricitate. Hidrogenul este cel mai abundent element in Univers asa ca… de ce nu? Daca economia bazata pe hidrogen e inca la stadiul de vis, e pentru ca hidrogenul are o mare problema: e dificil de stocat. Dar, cu atatea minti luminate care lucreaza la rezolvarea problemei, s-ar putea ca, in cateva decenii, sa avem o solutie. Deja exista progrese: unii au gasit solutii surprinzatoare, idei ingenioase care, intr-o zi, ne-ar putea scoate din criza energetico-ecologica in care ne zbatem


Cele mai importante inventii romanesti.

Ne folosim in fiecare zi de o suma de obiecte si accesorii, menite sa ne mijloceasca indeplinirea unor scopuri si sa ne faca existenta mai usoara. Pe altele le folosim mai rar, fara a le fi insa mai putin tributari, in timp ce unele ne salveaza de-a dreptul viata. In foarte putine cazuri, devenim curiosi referitor la originile lor, la cum, cand si cine le-a creat. Prea rar ne intrebam ce anume din toate lucrurile pe care le intrebuintam au ca sursa un izvor autohton, in mintile creatoare si in mainile dibace ale conationalilor nostri. Probabil dintr-o convingere defetista ca romanii nu au descoperit niciodata nimic important. Ei bine, lucrurile sunt departe de a sta astfel si nu numai ca inventii romanesti importante exista, insa eventuala lor absenta ar fi dat o fata destul de diferita omenirii, nu intr-un sens benefic.
10. Diorama – Grigore Antipa
Diorama este o reprezentare spatiala a unei portiuni de peisaj, in care se expun, in muzee, animale impaiate, manechine si diverse alte obiecte asemanatoare, in scopul infatisarii unui ecosistem si crearii impresiei unui peisaj real. Primul care s-a gandit la aceasta forma de incadrare a naturii in peisajul citadin a fost naturalistulGrigore Antipa, biolog, zoolog, ecolog si profesor universitar romana. El este intemeietorul Muzeului National de Istorie Naturala din Bucuresti, care ii poarta numele si care, pornind de la reorganizarea sa, in 1907, prezinta pentru prima oara dioramele biologice.
Acestea au reprezentat o noua etapa in evolutia si organizarea muzeelor de istorie naturala. Primele diorame prezentau viata de pe piscurile muntilor Carpati, din regiunea colinelor, din Baragan, precum si din zona inundabila a Deltei Dunarii. De asemenea, in Muzeul de Istorie Naturala exista si numeroase diorame care infatiseaza fauna din regiunile de tundra, prerie, savana sau din desertul Sahara. Datorita deosebitei prezentari,numeroase muzee europene si americane au solicitat sprijinul savantului roman pentru organizarea colectiilor lor muzeistice.

9. Tunul Basilic – Orban
Caderea Constantinopolului reprezinta numele sub care este cunoscuta cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de fortele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea, in data de 29 mai 1453. Armata bizantina numara aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari straini. Cetatea avea circa 22.5 kilometri de ziduri fortificate, probabil cele mai puternice aflate in existeta pana atunci. Otomanii aveau o armata uriasa, de aproximativ 80.000 – 100.000 de oameni, dar sabiile si sagetile nu erau suficiente pentru a penetra colosala cetate bizantina. Ca atare, otomanii au angajat un inginer pe nume Urban sau Orban, de origine controversata inca, dar despre a carui nationalitate romana exista destule probe.
Acesta era specialist in construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate in tehnica de lupta.Urban a constuit in premiera un tun enorm, botezat “tunul Basilic”, masurand peste opt metri lungime si circa 75 centimetri diametru, care era capabil sa lanseze un proiectil de 544 kilograme la o distanta de aproape doi kilometri. Tunul lui Urban nu avea precizie, incarcarea sa dura trei ore, ghiulele erau putine si arma s-a prabusit sub reculul propriu dupa numai sase saptamani. Cu toate acestea, instrumentul a reprezentat precursorul tunurilor perfectionate, de mare putere, proiectate ulterior, lansad pana astazi mostenirea principiului sau de functionare.

8. Cibernetica – Stefan Odobleja
Cibernetica este teoria controlului prin retroactiune. Termenul s-a raspandit mai ales in legatura cu sistemele digitale, dar domeniul este mult mai larg: cibernetica se ocupa de modul in care un sistem (digital, mecanic, biologic) prelucreaza informatiile si reactioneaza la acestea; tot cibernetica se intereseaza de modul in care sistemele se modifica sau permit modificari pentru a-si optimiza actiunile. Medicul Stefan Odobleja, creatorul psihociberneticii si parintele ciberneticii generalizate, publica in 1929 studiul “Metoda de transonanta toracica” in care enunta pentru prima oara legea reversibilitatii.
Odata cu participarea la la Congresul International de Medicina Militara din Bucuresti (1937), anunta aparitia operei sale capitale “Psihologia consonatista”, lucrare prin care face publica prima varianta a conceptiei cibernetice generalizate si demonstreaza caracterul multi si interdisciplinar al acesteia. Modelul cibernetic, pornind de la observatii, intuitie si ratiune, creat de Odobleja in 1938 - 1939, dar vehiculat zece ani mai tarziu in literatura americana si apoi in cea europeana, a fost utilizat si aplicat intr-o varietate de domenii. Incepand din anul 1972, Stefan Odobleja si-a studiile teoriei conform careia originea ciberneticii se afla in psihologie.

7. Pila Karpen – Nicolae Vasilescu-Karpen
O pila electrica, de productie romaneasca, furnizeaza energie de 56 de ani, fara intrerupere. Inventatorul minunii, Nicolae Vasilescu-Karpen, om de stiinta, inginer, fizician si inventator a declarat, cu o jumatate de secol in urma, ca ea va functiona vesnic. In Muzeul National Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucuresti exista un obiect de patrimoniu care sta intr-un seif metalic blindat, chiar in biroul directorului muzeului. Este vorba despre "Pila termoelectrica cu temperatura uniforma", cunoscuta sub numele de "Pila lui Karpen", realizata in 1950. Aparatul este, de fapt, un perpetuum mobile, adica un dispozitiv care genereaza energie la nesfarsit fara interventie din exterior.
Desi ar fi trebuit sa se opreasca de multe decenii, "Pila lui Karpen" se incapataneaza sa functioneze, asa cum a prevazut inventatorul ei. Construirea unui perpetuum mobile a fost visul de secole al omenirii. Un aparat care sa se miste la nesfarsit, fara sa primeasca impulsuri exterioare, ar rezolva definitiv setea de energie a civilizatiei actuale. In epoca moderna insa, acest vis a fost abandonat pe considerentul ca ar fi o utopie. Cei ce au continuat totusi sa caute solutia, au fost marginalizati, lumea oamenilor de stiinta considerandu-i nebuni. Perpetuum mobile nu poate exista. Cu toate acestea, un fizician roman s-a incapatanat sa-l construiasca. Si se pare ca a reusit. Nicolae Vasilescu-Karpen a inceput sa lucreze la teoria unei pile electrice care sa genereze energie la nesfarsit inca inainte de Primul Razboi Mondial. "Pila" a fost brevetata in 1922.  Era vorba, in fapt, despre doua pile electrice legate in serie, care pun in miscare un minimotor galvanometric. Acesta, la randul sau, misca o paleta conectata la un intrerupator. La fiecare jumatate de rotire paleta deschidea circuitul, pentru ca la a doua jumatate de rotatie sa-l inchida. Timpul de rotatie a elicei era calculat in asa fel incat pilele sa aiba timp de reincarcare, respectiv pentru refacerea polaritatii in perioada cat circuitul este deschis. O astfel de pila de proportii ar putea alimenta o nava spatiala.

6. Scaunul ejectabil – Anastase Dragomir
Daca la sfarsitul sec. XIX, inceputul sec. XX, multi entuziasti ai aviatiei erau preocupati de constructia avioanelor si de pilotarea acestora, un tanar pe nume Anastase Dragomir si-a concentrat atentia pe siguranta aparatelor de zbor si mai ales a pasagerilor de la bordul lor. Anastase Dragomir era pasionat, ca multi dintre tinerii acelei perioade, de problemele aviatiei. A plecat in Franta, unde a lucrat la mai multe uzine de avioane. Aici si-a perfectionat propriul sau sistem pentru salvarea pilotilor si a pasagerilor in caz de accidente. La 3 noiembrie 1928, a inregistrat, in Franta, cererea de brevet “Nouveau systeme de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aerienne” si a obtinut Brevetul nr. 678566 din 2 aprilie 1930 pentru “cabina catapultabila”.
Aceasta inventie era “un nou sistem de parasutare din aparatele de locomotie aeriana, fiecare pasager avand o parasuta proprie care permite, in momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion, astfel incat parasuta, impreuna cu pasagerul insalat pe scaun, sa treaca printr-o deschizatura a podelei”. Brevetul prevedea ca acest ansamblu de celula-parasuta sa aiba mai multe comenzi, menvrabile de catre pilot. In 1950, Anastase Dragomir a obtinut un nou brevet, romanesc, cu nr. 40658, pentru “celula parasutata”, care consta in folosirea unui spatar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, pentru ca in 1959 sa inregistreze o alta cerere, care avea ca obiect construirea unui avion de transport echipat cu cabine catapultabile, pentru salvarea pasagerilor (brevet romanesc nr. 41424 din 1960). Ideea roamanului se va concretiza prin aparitia, la noile tipuri de avioane supersonice militare, a scaunul ejectabil.

5. Stiloul – Petrache Poenaru
In anul 1821, braileanul Petrache Poenaru, pandur, creator al steagului Romaniei moderne, inginer, matematician, inventator si membru titular al Academiei Romane din 1870, a fost secretarul lui Tudor Vladimirescu in timpul revolutiei. Aceasta era o functie publica, activitatea lui fiind legata de pana si calimara. Poate ca si de aici i-a venit ideea conceperii primului stilou din lume. Desi dupa infrangerea lui Tudor Vladimirescu pandurii erau vanati si decapitati, Petrache Poenaru scapa, iar in 1826 primeste o bursa franceza si isi completeaza studiile la Ecole Polytechnique din Paris.
In 1827, la data de 25 mai, obtine Brevetul francez 3208 pentru "plume portable sans fin, qui s'alimente elle-même avec de l'encre" (condei portaret fara sfarsit, alimentandu-se el insusi cu cerneala). Aceasta inventie a revolutionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind la crearea unui obiect folosit si in prezent de milioane de oameni. Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimina zgarieturile de pe hartie si scurgerile nedorite de cerneala si propunea solutii pentru imbunatatirea partilor componente spre a asigura un debit constant de cerneala, precum si posibilitatea inlocuirii unor piese.

4. Vaccinul antiholeric – Ioan Cantacuzino
Ioan Cantacuzino, academician, medic, microbiolog, profesor universitar roman, fondator al scolii romanesti de imunologie si patologie experimentala, a desfasurat o bogata activitate de cercetare privind vibronul holeric si vaccinarea antiholerica. Pe baza cercetarilor desfasurate in aceasta directie, medicul a pus la punct o metoda de vaccinare antiholerica, numita “Metoda Cantacuzino”, folosita si astazi in tarile unde se mai semnaleaza cazuri de holera. Implicandu-se in studiul holerei, tifosului exantematic si tuberculozei, aduce contributii remarcabile. A creat notiunea de imunitate prin contact.
In campania din 1913 a condus prima vaccinare antiholerica masiva in focarele infectioase, cunoscuta in stiinta ca „Marea experienta romaneasca", care a salvat multe mii de vieti, si a initiat masurile de combatere a epidemiei de holera. In primul Razboi Mondial, in calitate de conducator al serviciilor sanitare militare si civile, a luat masurile de combatere a marii epidemii de tifos exantematic. Creeaza o serie de lucrari ca: descoperirea imunitatii celulare si umorale, sensibilitatea si lipsa de imunitate a organismului fata de scarlatina, studii cu renume mondial asupra holerei si vaccinoterapiei. Introduce vaccinul lui Calmette, iar în 1912 creeaza vaccinul antitific.

3. Gerovital – Ana Aslan
Medic roman specialist in gerontologie, academician din 1974 si director al Institutului National de Geriatrie si Gerontologie, Ana Aslan a evidentiat importanta procainei in ameliorarea tulburarilor distrofice legate de varsta, aplicand-o pe scara larga in clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital sau vitamina H3. Produsul geriatric a fost preparat in anul 1952 si brevetat in peste 30 de tari. In acelasi an ia fiinta Institutul National de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana Aslan”, primul institut de geriatrie din lume, model pentru tarile dezvoltate, prin asistenta clinica si cercetare.
„Ana Aslan” are, anual, mii de pacienti. Efectele terapiei Aslan asupra imbatranirii au convins inca de la inceput, aducand institutului pacienti cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, printese, conti si directori ai unor mari banci ale lumii. Renumele produselor “Aslan” a trecut si Oceanul, John Kennedy recurgand, pentru o afectiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu cu “Gerovital”.

2. Avionul cu Reactie – Henri Coanda
In Octombrie 1910, Marele Palat de pe Champs-Elisee, Paris, a gazduit cea de-a doua editie a Expozitiei Internationale de Aeronautica. Au fost expuse cele mai noi piese de aviatie. Cea mai interesanta masinarie, care a atras atentia multora, a fost un avion rosu, fara elice, pe a carui placuta metalica din scria: COANDA-1910. Acest avion trezit interesul atentia oamenilor nu numai pentru ca nu avea elice, ci si pentru ca era total diferit fata de ceea ce numeau ei pana atunci "avion". Masinaria avea doua aripi duble si un singur loc, o anvergura de 10,3 m, lungimea de 12,5 m, greutatea de 420 kg si o forta a propulsiei de 220 kgCea mai interesanta parte din avionul lui Coanda era sistemul de propulsie,o adevarata revolutie in constructia de motoare de avioane, care avea sa constituie solutia viitorului.
Motorul cu reactie, inventat si construit pentru prima oara de catre Henri Coanda era compus dintr-un motor-piston cu patru cilindri, racit cu apa si dezvolta 50 de cai-putere la 1000 de rotatii pe minut. Acest motor-piston era conectat la o tija care rotea multiplicatorul de rotatii; miscarea era transmisa compresorului care castiga o rotatie de 4000 de rotatii pe minut. Forta de propulsie era de 220 kgf, mult mai mare decat daca motorul-piston era conectat la o elice. Multi vizitatori ai expozitiei au fost suspiciosi privind decolarea avionului, pana la o demonstratie accidentala a lui Coanda, cand, dorind doar sa verifice motorul, avionul a inceput sa merga din ce in ce mai repede, pana si-a luat zborul. Impresionat de flacarile produse de motor si ingrijorat de faptul ca nu mai pilotase un avion pana atunci, ci doar planoare, Henry a pierdut controlul masinariei, care a pierdut din inaltime si viteza pana cand a aterizat fortat. Aceasta incercare a constituit primul zbor cu un avion echipat cu un motor cu reactie. Astfel, cu 30 de ani inainte de Heinkel, Campini si Whittle, Coanda a construit si a zburat cu primul avion cu reactie.

1. Injectia cu insulina – Nicolae Paulescu
Nicolae Paulescu, profesor de psihologie al Universitatii de Medicina si Farmacie din Bucuresti, este cel care a descoperit pentru prima oara, in 1921, insulina, hormonul secretat de pancreas, care regleaza metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor si mineralelor din organism. Paulescu este cel care a demonstrat eficienta acestei substante in reducerea hiperglicemiei si care a folosit insulina in tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvat milioane de vieti.
Enciclopediile ii prezinta insa, la acest capitol, pe doi “eroi canadieni” Frederick Banting si Charles Best care, in 1922, aveau sa primeasca Premiul Nobel, in dauna lui Paulescu. Cei 30 de ani de munca si staruinta in laborator ai profesorului au fost furati de cei doi tineri canadieni, care luasera cunostinta de munca romanului din publicatiile vremii. In baza articolelor acestuia, ei au reusit sa izolelze insulina si sa o foloseasca in tratarea unui pacient. Cu 8 luni inainte, Paulescu publicase intr-o revista de specialitate belgiana rezultatele cercetarilor sale sub titlul “Recherches sur le rôle du pancréas dans l’assimilation nutritive”. Doar ca n-o numise insulina, ci pancreina. In 1916, pe cand se afla in stadiul final al cercetarii, trupele germane ocupasera Bucurestiul. A trebuit sa-si amane anuntarea rezultatelor definitive.