Toate indiciile şi tendinţele promit un transport al viitorului, fară doar şi poate, verde. Totuşi, acest lucru nu înseamnă, neapărat, că vom conduce, cu toţii, plictisitoare şi banale autoturisme hibride. De la maşini electrice cu bizare caroserii din solzi fotovoltaici, care îşi schimbă poziţia spre a capta energia solară, până la biciclete care adună energia descărcată prin mişcarea lor pentru a o direcţiona către alimentarea transportului public, transportul de mâine vizează sistarea definitivă a întrebuinţării combustibililor fosili, exploatarea masivă a computerelor în asigurarea controlului vehiculelor şi inventarea unor designuri creative şi cât mai compacte.
Robotul care îţi pedalează bicicletaVrei să te plimbi cu bicicleta, prietenoasă, prin definiţie, cu mediul, să te bucuri de briza placută care îţi despleteşte părul şi să vizitezi împrejurimile, dar eşti prea obosit sau prea leneş ca să pedalezi tu însuţi dispozitivul cu două roţi? Atunci, s-ar putea să vrei să investeşti în propriul robot ciclist, un partener de încredere în sarcina căruia să laşi responsabilitatea, uneori nu foarte plăcută, a pedalatului. Joules, pe numele său, ţi-ar putea fi companionul mecanizat permanent, aflat pe şaua din spate a bicicletei-tandem cu care vine la pachet, prestând toată munca, în timp ce tu, mândru posesor, eşti transportat şi te bucuri de privelişte şi de senzaţie. Bicicleta şi robotul cântăresc, împreună, aproximativ 90 de kilograme, ceea ce face drumeţia una cu gabarit serios, dar conceptul rămâne unul intrigant şi interesant, chiar dacă încurajează, indirect, lipsa activităţilor sportive.
Cale ferată monoşină alimentată de puterea muşchilor umani
Cu siguranţă mulţi dintre pietonii aflaţi la oraş îşi doresc o modalitate de a evita haosul din trafic şi aglomeraţia, încât să poată parcurge şi traversa în siguranţă oraşele, fără a îşi face griji şi a risca să fie loviţi de maşini. Această dorinţă ar putea deveni realitate într-o bună zi, dacă proiecte conceptuale precum Schweeb, o cale ferată monoşină acţionată de muşchi umani, va prinde contur la nivel mondial. În prezent doar un fel de montagne-rousse al unui parc de amuzament din Noua Zeelandă, această monoşină cu cabine puse în mişcare prin pedalare constă într-un lung şir de capsule individuale atârnânde, ce pot atinge viteze de până la 50 de kilometri pe oră, fără ca utilizatorul uman să depună prea mult efort punându-le în mişcare.
Vehiculul conceptual autonom
Pentru cei încântaţi de ideea posedării unui vehicul personal, dar care nu găsesc plăcerea condusului, Atnmbl - prescurtarea de la "Autonomobil" - ar putea fi forma ideală de transport fără griji. Cu spaţiu cât să găzduiască şapte pasageri în habitaclu şi cu pereţi laterali transparenţi, dar fără volan, schimbător, pedale sau alte resorturi de control, acest vehicul care ştie să se parcheze singur şi să se autopiloteze încurajează conversaţia şi interacţiunea între ocupanţii săi şi concentrarea, mai degrabă, asupra peisajelor şi a împrejurimii, decât asupra navigării. Proiectanţii săi estimează că Atnmbl ar putea deveni realitate înainte de 2040.
Maşina Solară de Lux cu Solzi
Cu un fizic impresionant, asemănător, la prima vedere, cu cel al altor vehicule electrice futuriste concenptuale, BMW Lovos dispune de o caracteristică într-adevăr unică: are solzi. Solzi solari, fotovoltaici mai exact, care funcţionează atât ca producători de energie, cât şi ca frâne ce acţionează, printr-un efect de tip paraşută, opunându-se curenţilor de aer frontali şi reducând viteza vehiculului. Creat de Anne Forschner, absolventă a Universităţii Pforzheim din Germania, acest concept ar putea să nu fie cel mai realistic şi practic vehicul electric proiectat vreodată, dar are, cu siguranţă, un aspect unic şi aduce în atenţie premise cel puţin interesante.
Autoturism modificat, pe şenile, pentru zăpadă şi gheaţă
Numai şenilele, o suspensie bine întărită şi un motor supraalimentat îi permit lui Subaru Trax STI să ajungă acolo unde niciun alt autoturism nu ar putea vreodată: off-road, pe gheaţă şi pe zăpadă. Maşina modificată şi-a inceput existenţa ca Subaru Impreza WRX STI. Apoi, pilotul american de raliu Ken Block a transformat-o în Trax STI, care este, probabil, singurul vehicul de acest fel din lume. Şenilele, suspensile întărite şi garda ridicată îi permit vehiculului să se deplaseze fără efort atât pe zăpadă cât şi pe gheaţă. Modificările aduse maşinii au fost preparate de Vermont SportsCar: cei ce aici au asamblat şenilele în locul roţilor, amortizoare de raliu, frâne hidraulice şi un motor STI turbo supra-alimentat.
Patru autoturisme cu emisii zero de la Renault
În timp ce producătorii de maşini americani încă dezbat avantajele şi dezavantajele construirii şi comercializării de vehicule intergral electrice, francezii de la Renault nu mai stau deloc pe gânduri, debutând deja cu patru maşini în întregime electrice la Show-ul Automobilistic de la Frakfurt, din 2009. Linia include o mică maşină urbană, de două persoane, o autoutilitară uşoară pentru şoferi profesionişti, o maşină de familie de tip SUV şi o maşină de orş" de cinci pasageri. Toate cele patru automobile au fost anunţate ca disponibile spre achiziţionare începând cu acest an.
Bicicleta pliabilă ultra-compactă
Ce poate fi mai prietenos cu mediul - exceptând, probabil, mersul pe propriile picioare - decât plimbarea cu o bicicletă pe străzile orasului? Pentru cei care locuiesc la o distanţă un pic prea mare faţă de locul de muncă, ori stau în apartamente mici, bicicletele ar însemna transportul ideal dacă s-ar putea micşora suficient încât să poată fi urcate, fără efort şi fără spaţiu ocupat, în trenuri ori depozitate într-un dulap. Iată incredibila Contortionist, o bicicletă pliabilă, care se răsuceşte din toate încheieturile pentru a deveni nu mai mare de 65 de centimetri, exact cât circumferinţa uneia dintre roţile sale, în doar 20 de secunde. Odată împachetată, bicicleta poate fi trasă cu uşurinţă pe stradă de unul dintre mânere.
Maşini electrice robotizate înşirate
Întocmai asemenea cărucioarelor de cumpărături de la supermarketuri, vehiculele electrice ataşate vor putea fi închiriate în marile centre urbane şi apoi returnate centrelor pentru reîncărcare. CityCars vor ocupa foarte puţin spaţiu, oferind locuri pentru doi pasageri şi o cantitate minimă de bagaje, putându-se îngrămădi în cele mai strâmte locuri de parcare. Creat de cercetătorii Institutului Tehnologic Massachussetts, concentul CityCar ar putea ajunge pe strazile oraşelor americane mai devreme decât se aşteaptă mulţi, General Motos lucrând în prezent la un prototip.
CoolRider, alternativa sportiva la Segway
CoolRider este un dispozitiv destul de puţin complicat: se rezumă la un motor ataşat unei roţi, din care porneşte o manetă lungă, pentru stabilirea direcţiei. I se poate ataşa o platformă inclusă în pachetul standard, pentru a fi întrebuinţat ca un scooter, sau poate fi folosit stând în picioare, ca pe role sau pe skateboard. Acumulatorii reîncărcabili permit o autonomie a aparatului de aproximativ o oră după fiecare încărcare. Viteza maximă atinsă este de numai 20 de kilometri pe oră, viteză apropiată de cea cu care se deplasează un Segway, mult mai voluminos însă şi cu un aer mai puţin sportiv. De asemenea, CoolRider costă cam un sfert din preţul unui Segway, aproximativ 1.250 de dolari. Singurul pericol, dincolo de acumularea în greutate din cauza lipsei de mişcare, este poziţionarea mânerului: are un aspect "cool", dar predispune la accidentări.
Bicicleta computerizată şi securizată
Nu poate fi furată, graţie unui cititor de amprente care îi permite numai posesorului să o folosească. De asemenea, cauciucurile nu i se vor dezumfla niciodată, iar o baterie alimentată fotovoltaic va asigura energie pentru asistarea mersului în amontele unor pante. Per ansamblu, această bicicletă cu aspect clar futurist, proiectată de ciclistul olimpic Chris Boardman, înlătură foarte multe din pretextele pe care le folosesc oamenii ca să nu isi achizitioneze o bicicletă, însă preţul ei se anunţă destul de piperat, 4.000 de dolari. Este în prezent numai un concept, iar Boardman se aşteaptă să mai treacă vreo 20 de ani până să poată fi disponibilă comercial.
Комментариев нет:
Отправить комментарий